Noi vs Ei – Budapesta in aprilie

O poveste cu mai multe povesti inauntru :)

Cum spuneam si pe forum: s-a produs!

De fapt, pentru mine s-au produs mai multe lucruri in acelasi timp.

Dar sa incepem cu inceputul: sunt Sebastian, am 31 de ani, am iesit din tara pana acum o singura data in Bulgaria la varsta de 5 ani, sunt vorbitor de limba engleza, lucrez intr-un mediu cu multe nationalitati, nu sunt roman verde, nu sunt nici anti-roman, nu am apucaturi sovine, pe scurt sunt un om trecut prin multe dar neplimbat prin lumea din afara granitelor.

Iata ca, datorita morbului meu pentru masini, s-a ivit ocazia de a participa la intalnirea de anul asta de la Budapesta. Minunata treaba, am zis eu, abia astept sa fac multi kilometri la volanul camperului Little Miss Sunshine, sa merg cu prietenii intr-o excursie, sa vad masinile vecinilor si sa iau, in sfarsit, contact cu civilizatia vestica atat de mult laudata.

Zis si facut. Ne-am suit la Timisoara in camper eu cu Ioana (prietena mea) si Mihai cu Vera, amicii nostrii din Brasov.

Lasam in urma problemele pe care le aveam cu motorul si ii dam talpa spre granita. Langa noi, Andrei si Diana cu camperul lor si Ruacheru cu bruasca radikala . Dupa vreo suta de kilometrii ne asteptau aproape de granita Deian si Cristi cu busul albastru.

Trecem granita (doar cu buletinul si cu zambete amabile) si la nici un km iau prima groapa. Dupa ce o iau si pe-a treia constat uimit:”Uite bah, ca si astia au gropi!”. La care Mihai, oleaca mai umblat decat mine zice:”Pai ce, nu stii? Ii la fel ca la noi.”. Recunosc ca nu stiam. M-am gandit insa ca fiind mai aproape de granita cu Romania poate vantul a dus gropile si la ei. Mergem mai departe si intram in primul oras mai mare de la care incepe autostrada M5, Szeghed. Aici gropile erau foarte interesante. Genul de cratere cu muchii ascutite, cam de 5-7cm adancime, amplasate atat de strategic incat Ruacheru cu puntea trantita canta non-stop PraiseTheLowered.

Autostrada era intr-adevar mai buna decat la noi. Asfaltul statea drept, semnalizarile erau la locul lor, benzile de accelerare-decelerare, bretelele, telefonele, pe scurt un fel de A2 upgradat mai serios. Si cum nenea doctoru’ de motoare din Timisoara imi zisese ca viteza de 80 la ora ma va scuti de pericole, am avut ocazia sa admir si paravanturile si alte divaisuri montate pe autostrada. Am ajuns in Budapesta fara probleme pe la 7 seara (ora lor). Fiind vineri seara nu m-a mirat asa tare traficul. Atat doar ca ambuteiajul era un pic mai atipic. Dar nu m-am prins la acel moment de ce, fiind preocupat de gasirea locului intalnirii de vineri seara. Un tip cu o broscuta care statea si el in ambuteiaj s-a strecurat si ne-a condus foarte amabil pana la locul intalnirii.

Ei, si am ajuns. Cruise night la McDonald’s era evenimentul de vineri seara. De cum am intrat in parcare mi-am dat seama ca am ce vedea. Un fel de “de toate pentru toti” dar in nota ingrijita si curata. Rat-ul statea langa clasic la fel de atractiv, parca nu stiai cum sa te imparti intre un T1 glantz si un oval lost&found, intre un 181 trantit sau un 302 cu steroizi. Toate aveau personalitate, poveste, se sustineau in discursul lor, erau atractive chiar si pentru prietena mea care nu poate intelege la ce foloseste sa pui pe burta o mashina J.

Dupa ce am terminat de tzopait de colo-colo si de pozat, ne-am retras la masini si a aparut prima problema. Am uitat sa luam zahar de-acasa! J Nu era necesar zaharul atunci, dar atunci ne-am amintit. Zaharul era necesar insa a doua zi, la cafeaua de dimineata, cafea facuta la ibric pe aragaz, dreasa cu schepsisuri si fineturi dupa retete vechi, care fara zahar strica toata bucuria de a-ti putea face o cafea la aragazul camperului asa cum o faci acasa. Ei, veti zice, ce mare lucru sa iei un pic de zahar pentru cafea! Nu ne trebuiau mai mult de 10 pliculete pentru toti, eram fix langa Mac si langa o benzinarie OMV asa ca problema era ca si rezolvata. E adevarat, nu aveam la noi decat euro, dar am zis ca poate nu-i frumos sa mergi la Mac sa ceri asa zahar fara sa iei ceva. Si atunci l-am rugat pe Ivan, amicul lui Andrei, atunci venit si el din Austria de unde studiaza, avand la el forinti si fiind vorbitor de limba maghiara, sa mearga pana la Mac, sa-si cumpere ceva si sa ceara mai multe plicuri de zahar. Ivan a mers, a stat la coada, a luat un meniu si a cerut zahar mai mult. I s-au dat trei plicuri. A cerut mai mult. I s-a spus nu. A spus ca il plateste. I s-a spus NU. Dragut pana aici. Atunci, pentru ca nu-l mai puteam freca pe Ivan la cap ca noua ne trebuie zahar, Ioana a decis sa mai cumpere ceva folosind cardul. Surpriza, Mac-ul din Budapesta nu accepta plata cu card. I-a intrebat daca accepta euro. Nu. A spus ca da 10 euro pe un ceai numai sa obtzina inca un pic de zahar. I s-a spus NU. A iesit afara, a cautat un bancomat, a scos 5000 de forinti s-a intors inapoi, a cumparat doua ceaiuri si a mai obtinut inca 6 pliculete de zahar. Nici unul mai mult.

Am campat in spatele OMV-ului, langa Mac, gandindu-ne ca desi este idilic sa campezi undeva intr-o parcare mai laturalnica, totusi e bine sa stai langa un asezamant care are toaleta si ceva de mancat/baut in caz de nevoie. Insa lucrurile nu au iesit asa cum ne-am asteptat. Este inca un mister pentru mine refuzul lor de a da cheia de la toaleta. Am uitat sa va precizez ca toaletele se aflau in afara magazinului, cu cheia la vanzatoare. Cei de la OMV stiau foarte bine ca eram campati in spatele lor, vazusera si ei evenimentul si cele 30-40 de masini adunate si totusi refuzau. Refuzau la fel de frumos sa accepte euro, cu toate ca eram gata sa-i dam la un curs la care orice bisnitar nu poate decat sa viseze. Acelasi NU. Si nimeni nu ne-a putut spune unde am fi putut schimba blestematii aia de euro.

Am trecut noaptea cu bine, a doua zi cu cafeaua bauta si inca o sueta cu niste doamne vanzataore de la farmacie (Ioanei i-a fost rau si aveam nevoie de medicamente), ne-am indreptat spre hipodrom, locul intalnirii propriu-zise. La intrare, taxa 3000 forintzi. Ok, zic eu, avem euro. Nu se poate, zice el. Mai omule, avem euro maruntzi, uite, 10 euro, uite, inca 5, vezi, maruntzi! (15 euro=3900forinti). El se intoarce la ceilalti, se sfatuieste si intr-un final accepta. Hua, hai inauntru!

Ei bine, ce vazusem seara in parcare se repeta pe pajistea aia dintre gradene si pista hipodromului, dar la o scara mai mare. Pozele facute de Ruacher si de Mihai sper ca vor spune multe. Masini, nu gluma! Vrei T1? Ia! Vreai typ3? Uite aci! Oval? Poftiti! Rat? Rock! Clasic? Awesome! 411, 181, 911, karmann, buggy, baja, custom, hotrod, cal, german, vintage, cabrio, tot ce-ti doreste inima!!! Da’ grande!!! Piese, accesorii, machete daaaar…nu acceptam euro….

Oameni buni, nu-i nimic mai frustrant pe lumea asta decat sa ai glas dar sa nu poti comunica (majoritatea din cei abordati de mine nem tudom engleza) si sa ai bani dar sa nu-ti poti lua ce-ti doresti. Nu puteam pricepe cum nimeni nu ma putea indruma catre o casa de schimb si cum nimeni nu accepta euro desi eram de acord sa le dau mult mai mult decat valoarea ceruta de ei in forinti.

Ei, bine, totusi m-am dat cu Little Miss pe pista hipodromului (la concursul de regularitate), am facut wave-uri cu toti ceilati de la plecarea de pe pista si pana la locul de parcare, ne-am distrat si ne-am bucurat ca niste copchi tampitzi, a fost asa cum trebuie pana la urma. Si, intr-un grandios final, cand mai era o jumatate de ora pana la plecare, m-am intalnit cu Peter Elkan care m-a ajutat sa schimb la una din tarabe 100 euro (Peter vorbeste bine maghiara). Multzam inca o data Peter, nu stii prin ce-am trecut! J

Toata povestea din hipodrom a fost de la ora 10.30 (cand am ajuns noi) si pana la ora 1.30. Atunci era programata o plecare in coloana spre Porsche Buda. Oki, toata lumea (peste 100 de masini) se incoloneaza si iese vesela pe poarta. Facem 500 metri pana la prima intersectie si, surpriza, ne intalnim cu traficul din Budapesta. Care trafic nu suporta comparatie cu cel din Bucuresti. Sa faci inconjurul orasului fara masina care sa deschida calea, fara politie, cu semafoare la fiecare suta de metri, fara sa ai ocazia s-o dai pe-a doua, si sa te stii cu un motor care nu-ti sta cum trebuie, mers bara la bara, ei bine domnilor organizatori, think twice! Singura satisfactie a fost trecerea printr-un tunel (scuze, nu stiu cum se numeste) la care s-a claxonat de se putea porni a doua revolutie de catifea numai ca de data asta cu sange si metal!

N-o mai lungesc. Am intrat in tzara prin Nadlag, in primii kilometri mi-a sarit in ochi un semn cat casa EXCHANGE OFFICE NON STOP, am ajuns in Arad, Polo, Sergiu, Trompi, Rodi, a doua zi Dilaru nostru cel de toate zilele mi-a plonjat in motor, desi Sergiu zice ca Dilaru are alergie de motoare, dar fiind tip4 motorul meu se pare ca s-a indragostit de el si acum tre’ sa il trimit pe palet sa-l bage in pat intre el si nevasta J. Dilare, sa te tina Dumnezeu sanatos, ca mare bine (si psihogic si real) mi-ai facut!!! Si, poate sunt io nebun, dar cum am trecut granita la Nadlag parca si motorul a mers mai bine! J

S-a produs! Si daca am invatat ceva din excursia asta, ar fi urmatoarele:

1) Merita sa mergi la intalniri afara, dar

2)Ia-ti tot ce-ti trebe de-acasa! Tot!

3)Verifica de doua ori, de trei ori, ca n-ai uitat nimic

4)Schimba bani in tara 

5)Most important: daca n-ai iesit niciodata din tara si iesi pe cont propriu, NU CREDE NIMIC DIN TOATE POVESTILE  PE CARE LE-AI AUZIT!!!!

PS:

Asta seara mi-am cumparat de la Agip-ul din Militari 4 (patru) machete Jada Vdub. Platite integral in euro. (Nu mai aveam lei la mine). Maine o sa merg la Mac sa cer 10 plicuri de zahar. In engleza.